Cenuşa sentimentului pierdut. [I]

Posted: miercuri, 26 ianuarie 2011 by New Sensations in
7


Copyright Bianca Maria Stanciu
Toate drepturile rezervate: Bianca Maria Stanciu



A fost găsită gravată în organul ei fibrilat. Crezând că este praf care s-a aşezat de-a lungul timpului, cercetătorul „ştiinţifico-laconic“ de la institutul mortalităţii nejustificate, încearcă să îndepărteze cenuşa gravată cu un suflu puternic. Uimit că tot organismul a trepidat,în urma suflului, dar acest posibil organ cu formă neprecisă a rămas nemişcat, iar gravura prăfuită nu s-a aruncat în moleculele aerului, scrutătorul ştiinţific, încalcă regulile institutului şi „împrumută“ forma neprecisă, ca s-o analizeze în laboratorul său...
Deşi a ajuns foarte târziu acasă, cercetătorul se închide în laborator cu forma de organ. Odată aşezată pe masă, ferestrele se deschid larg lasând un vânt rece şi puternic să împrăştie haos onomatopeic şi spaimă tânărului cercetător, dar acesta încearcă să nu se panicheze, îndreptându-se totodată spre ferestre ca să le închidă, murmurând vorbe liniştitoare cenuşei gravate, ce s-a risipit pe tavan.
Pot spune că tânărul a reacţionat foarte bine, în secunda în care a observat forma unei inimi pe tavan prafuită, spunându-i că nu o va ţine închisă, ci doar vrea să o salveze. Atunci şi vântul a înţeles că ceea ce are el de transmis, poate aştepta…
Trec zeci de minute, timp în care tânărul cercetător se gândeşte la ceea ce poate face… suflă, vorbeşte, se urcă pe masă, atingând cu mâna forma respectivă… iar ea i se aşează în palmă şi tremură… fibrilează, se gravează iar, chiar în faţa tânărului, transformându-se într-o formă incertă… Era atât de obosit…dar voia foarte mult să rezolve acest mister…deschide iar ferestrele, şi roagă vântul să sufle… dar ceea ce el un ştia, e că în spatele lui se forma, mai mult decât o formă, mai mult decât o inimă…era o persoană… şi atunci când el închidea fereastra renunţând, o anume „ea“ îl atinge…
„Îţi multumesc! M-ai privit, şi mi-ai citit cenuşa... Nu te-ai speriat de sentimentul care voia să mă pătrunda cu ajutorul unor bătăi de vânt, şi m-ai salvat dându-l afară, în aer, acolo unde îi este locul...“
Tânărul nu crede ceea ce vede în faţa ochilor, întrucăt roagă creaţia cenuşei înviate să nu îl sperie, şi să îi dea voie să doarmă... Oboseala lui era neexplicabilă, atât de grea, căci nici nu putea conştientiza ceea ce se întâmpla exact în laboratorul său.
Pleacă, şi se trânteşte în pat... [Va urma]

7 aprecieri critice:

  1. Amalia P. says:

    Doamne , e fabulos!

  1. Lia says:

    Frumos. :)

  1. Unknown says:

    Really interesting shot!! Boom & Gary of the Vermilon River, Canada.

  1. Unknown says:

    dar cenuşa nu e decât praf de stele, nebuloase adormite, suflete ale unopr constelaţii ne-născute încă, pulsând în palmele noastre creatoare.
    fi-vom ceea ce putem fi şi atunci nu numai cenuşa va prinde formă, echilibrată de voinţa sufletului nostru ci viaţa însăşi îşi va metamorfoza prezenţa într-o pulsatorie lumină, incandescentă peste un întuneric uitat.
    regăsirea rădăcinilor.

  1. very nice to read! its amazing the way taht you can write!
    i will come back latter!
    let me invite to view my space! hope you like it http://tiagophotografy.blogspot.com/ , i wish thath somehow my work can inspire you .....

    Hugs from Portugal! :D

  1. Ce e frumos ... e frumos !